salt la textul principal

Imprimanta s-a oprit brusc din lucru dintr-un anumit motiv

Mai întâi, asiguraţi-vă că imprimanta este pornită. Apoi, asiguraţi-vă că puteţi vizualiza orice pagină web de pe internet prin intermediul computerului. După confirmarea acestor doi paşi, utilizaţi utilitarul IJ Network Device Setup Utility pentru a diagnostica şi a repara starea reţelei.

Selectaţi linkul de mai jos pentru a descărca aplicaţia IJ Network Device Setup Utility şi pentru a o instala.

Consultaţi detaliile de mai jos despre pornirea aplicaţiei IJ Network Device Setup Utility.

Dacă problema persistă după diagnosticarea şi repararea cu ajutorul utilitarului IJ Network Device Setup Utility, verificaţi următoarele elemente.

Imposibil de conectat la o imprimantă după modificările configuraţiei de reţea

Este posibil să treacă un timp până când computerul obţine o adresă IP sau poate fi necesar să reporniţi computerul.

Asiguraţi-vă că computerul a obţinut o adresă IP validă şi încercaţi din nou să găsiţi imprimanta.

Imposibil de conectat la o imprimantă prin reţeaua LAN wireless (Wi-Fi)

  1. Verificarea 1 Verificaţi starea de alimentare a imprimantei, a dispozitivelor de reţea (de exemplu, ruter wireless) şi a smartphone-ului/tabletei.

    • Porniţi imprimanta sau dispozitivele.
    • Dacă alimentarea este deja pornită, opriţi-o şi reporniţi-o de la comutatorul de alimentare.
    • Poate fi necesar să rezolvaţi problemele legate de ruterul wireless (de exemplu, intervalul de actualizare a unei chei, problemele intervalului de actualizare DHCP, modul de economisire a energiei etc.) sau să actualizaţi firmware-ul ruterului wireless.

    Pentru detalii, contactaţi producătorul ruterului wireless.

  2. Verificarea 2 Este imprimanta conectată la ruterul wireless?

    Folosiţi pictograma de pe LCD atunci când se apasă butonul COPIERE (COPY), butonul SCANARE (SCAN) sau butonul Configurare (Setup), pentru a verifica starea conexiunii dintre imprimantă şi ruterul wireless. Dacă nu este afişată pictograma , reţeaua Wi-Fi este dezactivată. Porniţi comunicaţia wireless la imprimantă.

  3. Verificarea 3 Asiguraţi-vă că setările de reţea ale imprimantei şi ale ruterului wireless se potrivesc.

    Asiguraţi-vă că setările de reţea ale imprimantei (de exemplu, numele de reţea (SSID) sau cheia de reţea (parola) etc.) sunt identice cu setările ruterului wireless.

    Comunicaţia cu un ruter wireless trebuie setată fie la banda de frecvenţă de 2,4 GHz, fie la cea de 5 GHz. Numele de reţea (SSID) al benzii de frecvenţă de 2,4 GHz şi numele de reţea (SSID) al benzii de frecvenţă de 5 GHz nu pot fi utilizate în combinaţie.

    Verificaţi numele de reţea (SSID) setat pentru imprimantă şi potriviţi-l cu numele de reţea (SSID) al benzii de frecvenţă corecte a ruterului Wi-fi.

    Pentru a verifica setările ruterului wireless, consultaţi manualul cu instrucţiuni furnizat împreună cu acesta sau contactaţi producătorul.

    Pentru a verifica setările curente de reţea ale imprimantei, imprimaţi informaţiile despre setările de reţea ale imprimantei.

  4. Verificarea 4 Asiguraţi-vă că imprimanta nu este amplasată prea departe de ruterul wireless.

    Dacă distanţa dintre imprimantă şi ruterul wireless este prea mare, comunicaţia wireless devine necorespunzătoare. Aşezaţi imprimanta şi ruterul wireless la distanţă mică între ele.

  5. Verificarea 5 Asiguraţi-vă că semnalul wireless este puternic. Monitorizaţi starea semnalului şi mutaţi imprimanta şi ruterul wireless, după cum este necesar.

    Amplasaţi imprimanta şi ruterul wireless într-un loc unde nu există obstacole între acestea. Comunicarea fără fir între diferite încăperi sau etaje este în general slabă. Comunicaţia wireless poate fi împiedicată de materialele de construcţii care conţin metal sau beton. Dacă imprimanta nu poate să comunice cu computerul printr-o reţea Wi-Fi din cauza unui perete, amplasaţi imprimanta şi computerul în aceeaşi cameră.

    În plus, dacă în apropiere se află un dispozitiv precum un cuptor cu microunde care emite unde radio de aceeaşi lăţime de bandă de frecvenţe ca ruterul wireless, acesta poate crea interferenţe. Amplasaţi ruterul wireless cât mai departe posibil de sursele de interferenţe.

    Verificaţi puterea semnalului pe LCD.

  6. Verificarea 6 Verificaţi numerele canalelor Wi-Fi utilizate pentru computerul dvs.

    Trebuie să aveţi acelaşi număr de canale Wi-Fi utilizate pe computer şi pentru ruterul wireless. În mod normal, acesta este setat în aşa fel încât să puteţi utiliza toate canelele Wi-Fi. Totuşi, când canalele pe care le utilizaţi sunt restricţionate, canalele Wi-Fi nu corespund.

    Consultaţi manualul cu instrucţiuni furnizat împreună cu computerul şi verificaţi numărul de canale Wi-Fi disponibile pentru computerul dvs.

  7. Verificarea 7 Asiguraţi-vă că este utilizabil canalul setat pe ruterul wireless, aşa cum s-a confirmat la verificarea anterioară.

    Dacă nu este utilizabil, modificaţi canalul setat pe ruterul wireless.

  8. Verificarea 8 Asiguraţi-vă că paravanul de protecţie al software-ului de securitate este dezactivat.

    Dacă paravanul de protecţie al software-ului de securitate este activat, este posibil să apară un mesaj care vă avertizează că software-ul Canon încearcă să acceseze reţeaua. Dacă apare acest mesaj de avertizare, setaţi software-ul de securitate astfel încât să permită întotdeauna accesul.

    Dacă utilizaţi programe care comută între mediile de reţea, verificaţi setările acestora. Unele programe utilizează un paravan de protecţie în mod implicit.

  9. Verificarea 9 Dacă imprimanta este conectată la o staţie de bază AirPort prin LAN, asiguraţi-vă că utilizaţi caractere alfanumerice pentru numele de reţea (SSID). (macOS)

Dacă problema nu este rezolvată, faceţi clic aici şi efectuaţi din nou configurarea.

  • Poziţionarea:

    Asiguraţi-vă că nu există obstacole între imprimantă şi ruterul wireless.

Imposibil de conectat la o imprimantă prin Wireless direct

  1. Verificarea 1 Verificaţi setările imprimantei.

    Selectaţi Setări dispozitiv (Device settings) > Setări LAN (LAN settings) > Wireless direct (Wireless Direct) > Comutare WL direct (Switch WL Direct) în această ordine şi selectaţi Da (Yes).

  2. Verificarea 2 Verificaţi setările dispozitivului (smartphone/tabletă).

    Asiguraţi-vă că reţeaua Wi-Fi este activată pe dispozitiv.

    Pentru detalii, consultaţi manualul cu instrucţiuni al dispozitivului.

  3. Verificarea 3 Asiguraţi-vă că imprimanta este selectată ca o conexiune pentru dispozitiv (de exemplu, smartphone sau tabletă).

    Selectaţi numele de reţea (SSID) pentru Wireless direct specificat pentru imprimantă ca destinaţie de conexiune pentru dispozitive.

    Verificaţi destinaţia de pe dispozitiv.

    Pentru detalii, consultaţi manualul cu instrucţiuni al dispozitivului sau vizitaţi site-ul Web al producătorului.

    Pentru a verifica numele de reţea (SSID) pentru Wireless direct, specificat pentru imprimantă, afişaţi-l utilizând panoul de operare al imprimantei sau imprimaţi informaţiile despre setările de reţea ale imprimantei.

  4. Verificarea 4 Aţi introdus parola corespunzătoare specificată pentru Wireless direct?

    Pentru a verifica parola specificată pentru imprimantă, afişaţi-o utilizând panoul de operare al imprimantei sau imprimaţi informaţiile de setare a reţelei, corespunzătoare imprimantei.

  5. Verificarea 5 Asiguraţi-vă că imprimanta nu este amplasată prea departe de dispozitiv.

    Dacă distanţa dintre imprimantă şi dispozitiv este prea mare, comunicaţia wireless devine necorespunzătoare. Aşezaţi imprimanta şi dispozitivul la distanţă mică între ele.

  6. Verificarea 6 Asiguraţi-vă că sunt conectate deja 5 dispozitive.

    Prin conexiunea Wireless direct nu pot fi conectate mai mult de 5 dispozitive.

Nu se poate imprima/scana prin reţea

  1. Verificarea 1 Asiguraţi-vă că computerul este conectat la ruterul wireless.

    Pentru a afla mai multe despre cum să verificaţi setările computerului sau starea conexiunii, consultaţi manualul cu instrucţiuni al computerului sau contactaţi producătorul acestuia.

  2. Verificarea 2 Dacă driverele MP Drivers nu sunt instalate, instalaţi-le. (Windows)

    Faceţi clic aici şi instalaţi MP Drivers.

  3. Verificarea 3 Asiguraţi-vă că ruterul wireless nu are restricţii privind computerele şi imprimantele care îl pot accesa.

    Pentru mai multe detalii despre conectarea la ruterul wireless şi despre configurarea acestuia, consultaţi manualul cu instrucţiuni al ruterului wireless sau contactaţi producătorul acestuia.

    Notă