PP004W

Alinierea de la computer a poziţiei capului de imprimare

Alinierea capului de imprimare corectează poziţia de instalare a capului de imprimare şi îmbunătăţeşte culorile şi liniile deviate.

Acest aparat acceptă două metode de aliniere a capului de imprimare: alinierea automată a capului şi alinierea manuală a capului. În mod normal, aparatul este setat pentru alinierea automată a capului.
Dacă rezultatele imprimării în urma alinierii automate a capului de imprimare nu sunt satisfăcătoare, consultaţi „Alinierea manuală de la computer a poziţiei capului de imprimare” şi efectuaţi o aliniere manuală a capului de imprimare.

Procedura pentru efectuarea alinierii automate a capului de imprimare este următoarea:

Notă
  • În cazul în care capacul interior este deschis, închideţi-l.

  • Modelul este imprimat numai cu negru şi albastru.

Aliniere cap de imprimare (Print Head Alignment)

  1. Deschideţi fereastra de configurare a driverului de imprimantă

  2. Faceţi clic pe Aliniere cap de imprimare (Print Head Alignment) din fila Întreţinere (Maintenance)

    Se deschide caseta de dialog Pornire aliniere cap de imprimare (Start Print Head Alignment).

  3. Încărcaţi hârtie în aparat

    Încărcaţi o coală Matte Photo Paper (MP-101) de dimensiune A4 sau Letter în casetă (inferioară).

    Notă
    • Tipul de suport şi numărul de coli ce urmează să fie utilizate diferă când selectaţi alinierea manuală a capului.

  4. Executaţi alinierea capului

    Asiguraţi-vă că aparatul este pornit şi faceţi clic pe Aliniere cap de imprimare (Align Print Head).
    Urmaţi instrucţiunile din mesaj.

    Important
    • Nu deschideţi capacul pentru cerneală cât timp imprimarea este în curs.

    Notă
    • Înainte de a efectua alte operaţii, aşteptaţi până se termină imprimarea. Imprimarea durează aproximativ 4 minute până la finalizare.

    • Pentru a imprima şi verifica setarea curentă, deschideţi caseta de dialog Pornire aliniere cap de imprimare (Start Print Head Alignment), apoi faceţi clic pe Imprimare valoare aliniere (Print Alignment Value).

Următorul

În partea superioară a paginii