salt la textul principal

Descriere Monitor de stare Canon IJ

Monitorul de stare Canon IJ afişează starea imprimantei şi progresul imprimării. Starea imprimantei este indicată de pictogramele şi mesajele din monitorul de stare.

figura:Canon IJ Status Monitor

Caracteristicile monitorului de stare Canon IJ

Monitorul de stare Canon IJ are următoarele funcţii:

Afişarea pe ecran a stării imprimantei
Monitorul de stare afişează starea imprimantei în timp real.
Puteţi să verificaţi progresul fiecărui document de imprimat (lucrare de imprimare).
Afişarea conţinutului erorii şi procedura de corectare
Monitorul de stare afişează informaţii despre orice eroare care survine la imprimantă.
Apoi, puteţi verifica imediat ce fel de acţiune să efectuaţi.

Prezentare generală a monitorului de stare Canon IJ

Monitorul de stare Canon IJ afişează pictograme şi mesaje referitoare la starea imprimantei şi la nivelul de cerneală.
În timpul imprimării, puteţi să verificaţi informaţiile despre documentul care se imprimă şi progresul imprimării.
Dacă survine o eroare, monitorul de stare afişează conţinutul erorii şi instrucţiuni despre cum să corectaţi eroarea. Urmaţi instrucţiunile din mesaj.

Imprimantă
Monitorul de stare Canon IJ prezintă o pictogramă când survine o avertizare sau o eroare la imprimantă.
: Există o avertizare.
: A survenit o eroare care necesită intervenţia operatorului.
: Există un aviz diferit de o avertizare sau o eroare.
: A survenit o eroare care necesită o intervenţie de service.
Nume document (Document Name)
Numele documentului care se imprimă.
Proprietar (Owner)
Numele proprietarului documentului care se imprimă.
Se imprimă pagina (Printing Page)
Numărul paginii curente şi numărul total de pagini.
Afişare coadă de imprimare (Display Print Queue)
Coada de imprimare, care controlează documentul curent şi documentele care aşteaptă să fie imprimate.
Revocare imprimare (Cancel Printing)
Revocă imprimarea.
Despre cerneală (About Ink)
Afişează mesaje referitoare la cerneală.
Număr model cerneală (Ink Model Number)
Puteţi să căutaţi numărul de model corect al cernelii pentru imprimanta dumneavoastră.
Utilizare estimată cartuş de întreţinere (Estimated Maintenance Cartridge Usage)
Afişează pictograme pentru a raporta că spaţiul disponibil în cartuşul de întreţinere este scăzut sau că acesta este plin.
Faceţi clic pe (triunghiul de înştiinţare) pentru a afişa o reprezentare grafică a volumului de utilizare estimat din cartuşul de întreţinere.
Meniul Opţiune (Option)
Dacă apare un mesaj referitor la imprimantă, selectaţi Activare monitor de stare (Enable Status Monitor) pentru a porni monitorul de stare Canon IJ.
Selectaţi Activare monitor de stare (Enable Status Monitor) pentru a utiliza următoarele comenzi:
Afişare întotdeauna lucrare curentă (Always Display Current Job)
Afişează monitorul de stare Canon IJ oricând se imprimă un document.
Afişare întotdeauna în partea superioară (Always Display on Top)
Afişează monitorul de stare Canon IJ în faţa altor ferestre.
Afişare automată avertisment (Display Warning Automatically)
Când survine un avertisment la cartuşul de întreţinere (When a Maintenance Cartridge Warning Occurs)
Atunci când survine un avertisment privind spaţiul disponibil rămas al cartuşului de întreţinere, monitorul de stare Canon IJ porneşte automat şi apare în faţa tuturor celorlalte ferestre.
Pornire când Windows este pornit (Start when Windows is Started)
Porneşte automat monitorul de stare Canon IJ când este pornit sistemul de operare Windows.
Meniul Ajutor (Help)
Selectaţi acest meniu pentru a afişa informaţii de ajutor referitoare la monitorul de stare Canon IJ, inclusiv informaţii despre versiune şi drept de autor.

Subiect înrudit