salt la textul principal

Nu se poate imprima de la un telefon inteligent sau de la o tabletă

Dacă nu puteţi imprima de la un telefon inteligent sau de la o tabletă, este posibil ca telefonul inteligent sau tableta să nu poată să comunice cu imprimanta.

Dacă nu puteţi imprima de la telefonul inteligent sau tableta dvs. prin reţeaua LAN wireless, verificaţi următoarele.

Notă

  1. Verificarea 1 Asiguraţi-vă că imprimanta este pornită.

  2. Verificarea 2 Sunt identice setările de reţea ale imprimantei cu setările ruterului wireless?

    Asiguraţi-vă că setările de reţea ale imprimantei (de exemplu, numele ruterului wireless, SSID, cheia de reţea etc.) sunt identice cu setările ruterului wireless.

    Pentru a verifica setările ruterului wireless, consultaţi manualul cu instrucţiuni furnizat împreună cu acesta sau contactaţi producătorul.

    Pentru a verifica setările curente de reţea ale imprimantei, imprimaţi informaţiile de setare a reţelei.

    Imprimarea informaţiilor de setare a reţelei

    Dacă setările de reţea ale imprimantei nu sunt identice cu setările ruterului wireless, modificaţi setările de reţea ale imprimantei pentru a corespunde cu setările ruterului wireless utilizând IJ Network Tool.

  3. Verificarea 3 Sunt identice setările de reţea ale telefonului inteligent/tabletei cu setările ruterului wireless?

    Asiguraţi-vă că setările de reţea ale telefonului inteligent/tabletei (de exemplu, numele ruterului wireless, SSID, cheia de reţea etc.) sunt identice cu setările ruterului wireless.

    Pentru a verifica setările telefonului inteligent/tabletei, consultaţi manualul cu instrucţiuni furnizat împreună cu acestea.

    Dacă setările de reţea ale telefonului inteligent/tabletei nu sunt identice cu setările ruterului wireless, modificaţi setările de reţea ale acestora pentru a corespunde cu setările ruterului wireless.

  4. Verificarea 4 Asiguraţi-vă că imprimanta nu este amplasată prea departe de ruterul wireless.

    Ruterul wireless este amplasat în interior, în raza de acţiune efectivă pentru comunicaţia wireless. Amplasaţi imprimanta pe o rază de 50 m / 164 picioare de la ruterul wireless.

  5. Verificarea 5 Asiguraţi-vă că aţi îndepărtat toate obstacolele.

    Comunicarea fără fir între diferite încăperi sau etaje este în general slabă. Ajustaţi poziţiile de amplasare a dispozitivelor.

  6. Verificarea 6 Asiguraţi-vă că nu există nicio sursă de interferenţe de unde radio în apropiere.

    Dacă în apropiere se află un dispozitiv (de exemplu, un cuptor cu microunde) care utilizează aceeaşi lăţime de bandă de frecvenţe ca staţia wireless, dispozitivul poate crea interferenţe. Amplasaţi staţia wireless cât mai departe posibil de sursa de interferenţe.