Salvarea datelor scanate pe cartela de memorie cu ajutorul panoului de operare al aparatului

Puteţi salva datele scanate pe o cartelă de memorie utilizând panoul de operare.

Important

  • Nu scoateţi cartela de memorie din aparat în următoarele condiţii:

    • În timpul scanării

    • Înainte de salvarea datelor scanate

  • Din motive de siguranţă, vă recomandăm să copiaţi de rezervă datele scanate salvate pe o cartelă de memorie pe un alt suport pentru a evita accidentele neprevăzute.

  • Nu ne asumăm nicio răspundere pentru daune sau pierderi de date indiferent de motiv, chiar şi pe durata perioadei de garanţie.

  1. Asiguraţi-vă că aparatul este pornit.

  2. Selectaţi Scanare (Scan) din ecranul ACASĂ (HOME).

    Ecranul LCD şi panoul de operare

    Se va afişa ecranul de selectare a locului de salvare a datelor.

    figura: LCD

    Notă

    • Dacă pe LCD se afişează ecranul de standby pentru scanare pentru trimiterea datelor la computerul conectat prin USB, apăsaţi butonul Funcţie (Function) din stânga pentru a afişa ecranul de selectare a locului de salvare a datelor.

  3. Introduceţi cartela de memorie în slotul pentru card.

    Notă

    • Dacă introduceţi cartela de memorie în slotul pentru card înainte de a selecta Scanare (Scan) în ecranul ACASĂ (HOME), se afişează un ecran diferit de Scanare (Scan).

      Dacă pe cartela de memorie sunt salvate atât fişiere foto, cât şi fişiere PDF, este afişat ecranul de confirmare pentru a selecta ce fişier imprimaţi.

      Dacă apăsaţi butonul ACASĂ (HOME), se afişează ecranul ACASĂ (HOME).

  4. Selectaţi Cartelă de memorie (Memory card), apoi apăsaţi butonul OK.

  5. Selectaţi Salvare pe cartelă de memorie (Save to memory card), apoi apăsaţi butonul OK.

    Se va afişa ecranul de standby pentru scanare.

    figura: LCD
  6. Utilizaţi butonul STÂNGADREAPTA pentru a selecta tipul de document.

    Document

    Scanează documentul original de pe geamul plat ca date dintr-un document, aplicând setările specificate în Setări scanare (Scan settings).

    Foto (Photo)

    Scanează documentul original de pe geamul plat ca date foto, aplicând setările specificate în Setări scanare (Scan settings).

  7. Apăsaţi butonul Funcţie (Function) din dreapta pentru a regla setările în funcţie de necesităţi.

    Setarea elementelor de pe panoul de operare al aparatului

  8. Încărcaţi documentele originale pe geamul plat.

    Notă

    • Puteţi confirma procedura de încărcare a documentului original apăsând butonul Funcţie (Function) din centru.

  9. Apăsaţi butonul Culoare (Color) pentru scanarea color sau butonul Negru (Black) pentru scanarea alb-negru.

    Dacă opţiunea ACTIV (ON) este selectată pentru Examinare (Preview) pe ecranul cu setări de scanare, ecranul de examinare este afişat pe LCD după scanare. Pentru a scana din nou documentul original, apăsaţi butonul Funcţie (Function) din stânga. Dacă selectaţi PDF sau PDF compact (Compact PDF) pentru Format pe ecranul cu setări de scanare, puteţi să rotiţi imaginea de scanare pe ecranul de examinare apăsând butonul Funcţie (Function) din dreapta. Apăsaţi butonul OK pentru a porni salvarea.

    • Dacă selectaţi JPEG pentru Format pe ecranul cu setări de scanare:

      Aparatul începe să scaneze şi datele scanate sunt salvate pe cartela de memorie.

    • Dacă selectaţi PDF sau PDF compact (Compact PDF) pentru Format pe ecranul cu setări de scanare:

      După finalizarea scanării, se afişează ecranul de confirmare, care vă întreabă dacă doriţi să continuaţi scanarea.

      În cazul în care continuaţi scanarea, încărcaţi documentul original pe geamul plat şi începeţi scanarea.

      Dacă nu continuaţi scanarea, apăsaţi butonul Funcţie (Function) din stânga. Datele scanate sunt salvate pe cartela de memorie într-un fişier PDF.

      Când scanaţi documentele originale în mod continuu, puteţi să salvaţi până la 100 de pagini cu imagini într-un singur fişier PDF.

    După finalizarea scanării, îndepărtaţi documentul original de pe geamul plat.

    Notă

    • În cazul în care cartela de memorie se umple în timpul scanării imaginilor, pot fi salvate doar imaginile deja scanate.

    • Puteţi salva până la 2000 de fişiere de date scanate atât în format de date PDF cât şi JPEG.

    • Denumirea directorului şi fişierului cu datele scanate salvate pe cartela de memorie este următoarea:

      • Denumirea folderului: (extensie fişier: PDF): CANON_SC\DOCUMENT\0001

      • Denumirea folderului: (extensie fişier: JPG): CANON_SC\IMAGE\0001

      • Denumirea fişierului: Numere continue, pornind de la SCN_0001

      • Data fişierului: 01/01/2013

  • Importul în computer al datelor scanate salvate de pe un card de memorie

    Dacă importaţi datele scanate salvate pe un card de memorie în computer, importaţi datele după ce aţi efectuat oricare dintre operaţiile de mai jos:

    -Opriţi aparatul şi porniţi-l din nou.

    -Scoateţi cartela de memorie, apoi introduceţi-o din nou în slotul pentru card.